miercuri, 1 iulie 2015

Trans-Carpati, editia I / Bucegi

Prima editie a proiectului TRANS-CARPATI s-a desfasurat in Muntii Bucegi, in perioada 26-28 iunie 2015. In mod firesc, i-am zis Trans-Bucegi.


(traseu generat cu My Tracks)

Am parcurs un traseu de aproape 60 km mergand pe jos pana in inima Bucegilor, am urcat pe cel mai inalt varf, am dormit la cabana situata la cea mai mare inaltime din Romania si am traversat muntii.
Ne-am udat si ne-am uscat. Ne-am si distrat, am ras dupa ce am plans ca nu se mai terminau urcusurile sau ploaia....
Am aflat lucruri noi, am invatat din miscare si am capatat experienta. Am avut parte de provocari si aventura, au fost momente cand am dat dovada de curaj si hotarare, sprijinindu-ne in echipa.
Am vazut de la inaltime ca avem o tara frumoasa, cu locuri care te fac sa ramai smerit in fata maretiei naturii si ne-am simtit mandri ca suntem romani.

Gata Oricand!

echipa ACT-RO


Ziua 1 (Bucuresti - Targoviste - Moroeni - Scropoasa - Cheile Zanoagei - Bolboci - Padina)
[mai multe foto aici]

Am plecat din Gara de Nord un grup de 10 cercetasi - grupa de varsta cutezatori (Elena, Arina, Julia, Robert M, Cristi, Iusti, Robert C, Andrei, Filip si Ionut) si 3 lideri (Nicoleta Magilea, Andi Simion. si Alin Dimancescu). 


La Targoviste am luat un autobuz care ne-a dus pana la Moroeni (cap de linie). Pe drum am vazut pe telefon cum prognoza meteo nu mai corespundea cu cea data cu o seara in urma. In loc de ploaie 2 ore pe dupa-amiaza, erau anuntate reprize de ploaie pe parcursul intregii zile.
Ne-am echipat pentru drum sub acoperisul unui chiosc de unde am luat si ultima bautura calda (ciocolata) pentru multe ore de acum inainte.


Pe o ploaie puternica am pornit incolonati pe valea Ialomitei, pe drumul care duce si catre Tabara Caprioara, unde avusesem o actiune de weekend toamna trecuta.




Andi Simion, cercetas calauza, participa prima data in calitate de ajutor de lider. A facut de curand o parte din traseu, in cadrul unor pregatiri pentru o expeditie in Fagaras in aceasta vara).


Mergem in linie, cu capul plecat si incep deja primele intrebari. Se vor repeta, parca la nesfarsit:
-Cati km am facut pana acum?
-Cat ore mai avem? 
:-)

De-a lungul firului apei suntem insotiti si de un traseu suspendat, care adaposteste o banda transportoare ce aduce roca calcaroasa din inima Bucegilor catre o statie de preluare. De aici este transportat cu mocanita la fabrica Carpatcement din Fieni.


Reprizele de ploaie puternica alterneaza cu cele de ploaie mai usoara, cand devenim mai optimisti.
Ajungem la hidrocentrala si centrala electrica de la Dobroesti, construita in anii '30, cu utilaje germane, in functiune si astazi (se poate vizita cu programare).




Facem popas si mancam, adapostiti sub intrarea unei cladiri din tabara Vanatoru (parasita).


Plecam mai departe, "incurajati" de indicatiile unui localnic. Spusele i se adeveresc: poteca prin padure este surpata, trebuie sa ocolim. Ploua puternic, umiditatea este foarte mare, frunzele plantelor inalte care acopera uneori complet poteca sunt incarcate cu apa care curge pe noi cand inaintam. 


Ajungem la un pod


si urmeaza un urcus greu si lung. Rezistam, dar mergem foarte incet din cauza rucsacilor destul de incarcati si a hainelor ude. Dupa o coborare relativ scurta suntem pe malul lacului Scropoasa (1.197 m).


Trecem pe langa intrarea (blocata) in tunelul de vizitare al barajului, care comunica prin munte cu Cheile Orzei. 


Facem un nou popas langa cabana Scropoasa si intr-un scurt moment in care nu ploua ne schimbam toti tricourile ude de transpiratie. Dupa o scurta odihna pornim mai departe.


Traversam mai multe cursuri de parauri, umflate de ploaie. 


Intram in padure si in Cheile Zanoagei. Trecem peste un podet peste Ialomita, care putin mai sus isi pierde din forta in cateva brate linistite.


Depasim campingul Zanoaga si iesim in soseaua de munte. La un moment dat se vede barajul de pe lacul Bolboci


Ajungem la cabana cu acelasi nume dupa ce urcam cateva serpentine line, dar obositoare.
Cercetasii raman sa se odihneasca la mesele de pe terasa cabanei. Impreuna cu Andrei merg pe digul barajului pentru fotografii.


Dupa un popas scurt plecam cu tot grupul spre Cabana Padina, unde am facut rezervare pentru prima seara.


Drumul este lung si obositor. Intre timp se insereaza si pe drum ne intampina liderii Ana Maria Vasadi si Gabriel Cervatiuc, sositi inaintea noastra la cabana (impreuna cu Diana Habuc), dinspre Cota 2000.


Ajunsi la cabana pe intuneric, ne spalam rapid, ne schimbam si mancam una din cele mai bune ciorbe din istorie...
O oaie, doua oi, trei oi si... toti cercetasii au adormit. O parte dintre lideri raman la o sedinta tactica.
La sfarsit adorm cu gandul la o excursie a primilor cercetasi, acum 99 de ani, cu o portiune de traseu comuna: Moroeni-Dobroesti-Bolboci.

distanta traseu: 28,92 km
viteza medie de deplasare: 2,56 km/h 
altitudine maxima: 1509 m 
altitudine minima: 619 m
inclinatie maximă: 46 %
inclinatie minimă: -40 %


Ziua a 2-a (cabana Padina - Pestera - Cascada Ialomitei - Cabana Omu)
[mai multe foto aici]

Ne-am trezit si ne-am verificat echipementele. Bocancii eraui inca umezi, asa ca i-am pus la soare. Dupa un mic dejun bun, ne-am echipat si am facut o poza in fata intrarii in cabana.


Plecam spre satul Pestera. Trecem de drumul de acces spre Pestera Ialomicioarei


si la putin timp de statia telecabinei spre Babele.
Intram pe traseul care urca spre creasta, catre Varful Omu. Despartim grupul, cei care pot sa mearga mai repede pleaca primii, ne vom regrupa de cateva ori pana pe creasta.


Urcam pe firul apei pe o vale majestuoasa, strajuita de varful Obarsia, pana sub cascada Obarsia Ialomitei, cea mai inalta cascada din Carpatii Meridionali.


Uitandu-ne in spate, vedem in zare Cheile Zanoagei, prin care am trecut in ziua precedenta.


Petice de zapada si gheata inca mai rezistau soarelui, care, cu mici exceptii, a fost cu noi pe parcursul drumului.


Un turn de stanca (cerdacul) vegheaza accesul spre creasta.


Dupa un ultim asalt epuizant ajungem pe creasta, unde la o raspantie intram pe traseul spre varful Omu (2.507 m). Este ceata si frig.


La un moment dat coboara un grup de biciclisti pe MTB-uri.
Peste putin timp zarim prin ceata laptoasa statia meteo. Arata asemeni unei corabii. Langa ea - cabana Omu (2.505 m), situata la cea mai inalta altitudine din Romania, locul unde vom inopta.


Intram in sala de mese si bem probabil cel mai bun ceai din lume. E fierbinte si aromat, ne incalzim pe loc. Ne confirmam rezervarea si doamna cabanier ne arata unde vom dormi: intr-un dormitor comun, la priciuri.


Locurile sunt mult mai inguste decat un loc intr-un pat normal si sunt dispuse unul langa altul, pe 2 nivele.
In mijlocul camerei un godin radiaza caldura si te face sa uiti de lipsa de confort (nu exista apa, pentru WC trebuie sa ocolesti cabana pe afara, unde sunt doar cateva grade peste 0).

Luam masa de seara in sala de mese.


In dormitor nu este lumina, ne descurcam la lumina lanternelor. In scurt timp va incepe un cor de sforaituri pe mai multe voci. De la grupul nostru si alte doua.

distanta traseu: 10,22 km
viteza medie de deplasare: 2,00 km/h 
altitudine maxima: 2.505 m
altitudine minimă: 1.516 m
crestere in altitudine: 1.014 m
inclinaţie maxima: 53 %
inclinatie minima: -25 %


Ziua a 3-a (Varfu Omu - Cabana Babele - Stadion Piatra Arsa - Stana Regala - Gara Sinaia - Bucuresti)
[mai multe foto aici]

Ne trezim  destul de infrigurati, soba nu mai este calda. Dupa un mic dejun copios (conservele lui Gabi + omleta + ceai) iesim cu bagajele afara.


Ne facem o poza de grup cu doamna cabanier si plecam spre Babele.


Gabi duce cu el o punga mare in care avem gunoaiele de pe drum si de la cabana. Le vom lasa in Sinaia. Este clar pentru toata lumea ca muntele si natura trebuie respectate si cel mai la indemana este sa nu lasam murdar dupa noi.

Dupa 200 de metri zarim prin ceata o capra neagra care dispare imediat, ca o naluca.
Dupa doua zile de trasee solicitante, cercetasii merg bine, in ritm constant. Zarim pe stanga Turnul Costilei.


Facem poze de grup langa Sfinx (2.216 m) si Babe (2.292 m).


Intram in cabana Babele si ne incalzim cu un ceai. Plecam si trecem in viteza pe langa statia telecabinei spre Busteni. Vremea este inchisa, dar nu ploua. Coboram putin spre vale si ne inscriem pe drumul spre Piatra Arsa. La un moment dat intram intr-o padure deasa de jnepeni. Este o senzatie ciudata, vantul nu mai bate deloc.


Iesim la stadionul complexului olimpic, mai mergem putin si facem un mic popas inainte de a cobori spre Sinaia. De aici de sus pare ca vom ajunge repede...


Urmeaza o coborare frumoasa, dar obositoare. Genunchii si gleznele sunt solicitati la maximum.


Ajungem pe un pinten de unde vedem in vale Busteni pe stanga si Sinaia pe dreapta. Mergem mult prin padure si la un moment dat auzim zgomot de masini. Suntem la Stana Regala.



Nu avem timp sa mergem la Stancile lui Franz Josef. Ne reimprospatam proviziile de apa de la un izvor de pe drumul pietruit. Coborarea devine dureroasa, simtim prin bocanci fiecare denivelare a pavajului.
Inca putin si ajungem in drumul asfaltat spre cota 1400, trecem pe langa Furnica si dupa cateva scurtaturi ajungem pe langa parc, la gara.


distanta traseu: 19,18 km
viteza medie de deplasare: 2,39 km/h 
altitudine maximă: 2.505 m 
altitudine minimă: 838 m 
inclinaţie maximă: 22 %
inclinaţie minimă: -43 %

Pe peron se anunta trenul, facem o ultima poza de grup. Gabi ii va lua pe Diana, Ana, Andrei si Robert C. cu masina. Ceilalti avem locuri in primul si ultimul vagon. Cele 2 ore trec rapid.
Ne mai regrupam o singura data in Gara de Nord. Parintii isi preiau copiii. Sunt obositi, dar au avut parte de o experienta memorabila.

Ne revedem la anul, la Trans-[?]!

Alin Dimancescu